În paralel, aproximativ 45 – 50 de tomografii sunt efectuate la computerul tomograf de la parterul clădirii principale unde sunt investigați pacienți cu alte afecțiuni medicale – internați în spital, pacienți care ajung în Unitatea Primire Urgențe – zona verde, pacienți cu trimitere din cabinetele de specialitate ale Ambulatoriului SCJU Arad dar și cetățeni care solicită, la cerere, tomografie computerizată!

La aparatul RMN se efectuează, în medie, 15 investigații pe zi, acesta fiind utilizat pentru pacienți internați, pentru pacienți cu trimitere de la medicul specialist și pentru cei care solicită această investigație, la cerere!

La etajul I, aparatele de radiologie sunt forjate la maximum, sub supravegherea aceluiași personal medical, pentru a efectua în cel mai scurt timp investigațiile radiologice necesare pacienților, iar la finalul zilei bilanțul ajunge și uneori depășește 100 pe zi!