Pacientului i s-au efectuat investigațiile paraclinice, inclusiv tomografie computerizată în zona abdominală, iar în urma consulturilor de specialitate, medicii de gardă din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală I au solicitat ajutorul medicului Mircea ALEXA – medic primar chirurgie vasculară, care deși dimineața ieșise din gardă a venit imediat la spital și – împreună – au intrat în sală pentru a salva viața bărbatului de 64 de ani.

Pacientul a fost diagnosticat cu anevrism rupt de aortă abdominală, fiind necesară efectuarea unei intervenții deosebit de dificile care a durat mai bine de trei ore și a presupus înlocuirea unui segment de aortă, rupt, cu o proteză sintetică.

Din echipa medicală au făcut parte:

Chirurgie Vasculară – dr. Mircea ALEXA
Chirurgie Generală – dr. Adrian BĂLDEAN, dr. Dana STĂNIȘ, asist. med. Camelia ALEXA
Anestezie – dr. Adrian CRIȘAN, asist. med. Elena MORARIU